Cine suntem noi fără telefoane?

Screen Shot 2019-04-25 at 5.34.30 PM
Shutterstock

Noi și creierele noastre trăim timpuri foarte diferite de cele ale strămoșilor noștri. Cum adică diferite?

Din timpul care rămâne după ce terminăm munca și școala, după timpul petrecut cu alți oameni, ar rămâne timpul să fim noi cu noi. Timpul ăsta aproape că nu mai există pentru că e umplut cu facebook, instagram, snapchat, notificări, chaturi, youtube… până la urmă de ce nu am face ceva amuzant sau productiv decât să stăm doar degeaba? Imagini, informații, știri… putem primi satisfacție imediată doar folosindu-ne degetul. Problema este că exact asta ar avea nevoie creierul, de niște timp fără nici un rahat extern.

Așa ne-am născut și așa am trăit noi, generația de după ’90. Nu e vina noastră. Eram în septembrie anul trecut în vacanță, fără internet, cu fostul prieten când au intervenit niște momente de liniște. Era o liniște confortabilă, genul de liniște pe care o poți simți cu cineva apropiat, dar ceva în sinea mea ardea mohnit… aveam nevoie de ceva, de o informație, de ceva amuzant, nu știam exact anume de ce… dădeam în sinea mea vina pe el că nu face mai multă atmosferă. Am realizat că ce aveam nevoie era input – mintea mea era dependentă de ceva să o stimuleze în aproape orice moment de liniște. O mică doză de dopamină, te rog. Dar asta facem toți, nu? Așteptăm autobuzul, așteptăm ceva, chiar și când suntem cu prietenii la cafea și nu reușesc să fie ei atât de entertaining… scoatem telefonul și deja primim doza necesară de dopamină, suntem hrăniți cu imagini, cu o altă viață, poate mai interesantă decât a noastră. Dar mai știm cum e viața noastră?

Tocmai așa sunt construite aplicațiile pe telefon.

La nivelul creierului există 4 sisteme majore dopaminergice, iar 3 dintre ele – calea mezo-corticală, mezo-limbică și nigro-striatală sunt considerate a fi responsabile de sistemul de “recompensă” (lucru demonstrat la persoanele cu dependențe ce au acest sistem disfuncțional).  Toate cele 3 devin active atunci când abia așteptăm să se întâmple ceva și când suntem recompensați și când consumăm cocaină. Atunci când facem ceva și primim în schimb ceva ce ne place, calea se activează. Conexiunile dintre neuroni devin tot mai puternice pe măsură ce sunt tot mai frecvent folosite. Tocmai de aceea telefoanele mobilă exploatează exact acest mecanism mental – ne oferă infinit de mulți stimuli – notificări, mesaje, likeuri pe instagram, comentarii și notificări – toate au potențialul de a influența influxul de dopamină. Există o știință în spatele strategiilor de a crea o notificare – cât de des să apară, când, unde. Adică devenim niște robi ai unui sistem digital ce exploatează jocurile neurotransmițătorilor noștri.

“It is possible to argue that the primary evolutionary function of the self is to be the organ of impression management (rather than, as our folk psychology would have it, a decision-maker).”

Jerome Barkow.

Pe când aveam instagram îmi puneam des problema despre ce să arăt publicului legat de personalitatea mea. Eu mă consider o persoană cool dar nu e de ajuns că eu cred asta, trebuie să și arăt, nu? Prin imagini, text, story-uri – tot ce facem e să construim persona noastră – masca noastră, așa cum ne-ar plăcea nouă cel mai mult să o știe și alții. Mie îmi mânca atâta energie și timp absolut inutil, la schimb cu o mică satisfacție că alții mi-au aprobat și like-uit personalitatea, că acum, la 1 an jumate de când am renunțat, simt că nu aș mai avea veci spațiu mental pentru așa ceva. Toți arătăm diferite măști ale noastre care ne-ar face mai dezirabili printre prieteni, printre oamenii pe care i-am dori să ii avem ca prieteni, in fața celor care ne-am dori să ne aprecieze. Jung avertizează însă că folosind prea mult această imagine putem să ne pierdem adevărata individualitate. Un șoc a fost când de multe ori persona pe care o găseam pe un instagram era total diferită de cea ce se comporta în viața reală. Dă o stare destul de inconfortabilă și mie nu mi s-a părut că e o chestie sănătoasă pentru minte.

Ce spune tot mai mult știința e  – să lăsăm telefonul la o parte, să stăm noi cu noi, acum! Poate părea o pierdere de vreme pentru cineva productiv, poate părea o totală plictiseală dacă toată viața a fost trăită mai mult pe un profil virtual decât cu noi cei reali, dar cred că lumea și digitalizarea se mișcă cu așa avânt că s-ar putea curând să fie prea târziu oricum.

Iar pe când voi da share acestui articol pe facebook, știu exact că următoarele ore creierul meu se va întreba doar câți oameni l-au citit și va aștepta să verifice likeurile. Acesta este anul 2019, Doamnelor și Domnilor!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s